CLUB SPORTIV CFR IAŞI

MENS SANA IN CORPORE SANO

Duminică după-amiază, Sala Vivaldi din Palas Mall a găzduit festivitatea de premiere a turneului internaţional de şah „Iaşi Open 2014”, în prezenţa vicepreşedintelui FIDE, grecul Giorgios Makropoulos, care a declarat: „S-au împlinit 30 de ani de când am venit ultima oară la Iaşi. S-au făcut multe lucruri bune în Iaşi în ultimii ani, felicit autorităţile locale pentru acest lucru. Sunt bucuros că la turneul de la Iaşi au fost şi şahişti buni din Grecia şi felicit organizatorii locali, felicit preşedintele FR Şah, domnul Sorin Iacoban pentru reuşita turneului. Aveţi şi salutul preşedintelui FIDE ! De fapt, pe mine mă leagă foarte multe lucruri de România, deoarece soţia mea este româncă, iar copiii mei sunt pe jumătate români. De aceea, eu mă simt în România ca la mine acasă !”.
La festivitatea de premiere, coordonată de Vasile Manole (directorul de turneu, vicepreşedintele FR Şah şi preşedintele AJ Şah Iaşi) au mai fost prezenţi viceprimarul Mihai Chirica, deputatul şi preşedintele FR Şah, Sorin Iacoban, secretarul general al FR Şah, Vladimir Danilov, antrenorul de şah şi secretarul general al AJ Şah Iaşi, Vlad Ungureanu, şahista ieşeană de talie internaţională Alina L’ami (fostă Motoc), consilierul DJST Iaşi, Alexandru Cişman, marea maestră Margareta Perevoznic, care este şi cetăţean de onoare al Iaşului, peste 200 de participanţi la turneul ieşean, unii alături de familiile lor.

* Meci demonstrativ de talie mondială: Constantin Lupulescu – Axel Bachmann

După meciul demonstrativ (vezi FOTO) dintre Constantin Lupulescu (cu piesele albe, jucătorul cu cel mai mare coeficient ELO din România - 2649) şi câştigătorul Openului A, paraguayanul Axel Bachmann (ELO 2589), unde jucătorul român a cedat jocul la un moment dat şi s-a declarat învins, au luat cuvântul oficialităţile locale.  
În alocuţiunea sa, viceprimarul Mihai Chirica a declarat: „Am pus cărămidă peste cărămidă pentru ca acest sport să revină în prim plan la Iaşi. Prin munca ieşenilor Vasile Manole, Vlad Ungureanu, Vladimir Danilov şi Sorin Iacoban, capitala sportului minţii s-a mutat în oraşul nostru. Cei mai mulţi tineri ieşeni s-au lăsat de bătut mingea în spatele blocului şi de fuga de la şcoală şi au început să practice şahul ! Dacă se pune suflet se reuşeşte în orice acţiune. Am avut în aceste zile la Iaşi şi cea mai mare manifestare creştină din Europa, la ceremonia de beatificare a episcopului martir Anton Durcovici. Dar şi turneul de şah cu sportivi din toată lumea. Iaşul are cultură, educaţie şi civilizaţie. Turneul internaţional de şah „Iaşi Open” sperăm să devină o tradiţie în municipiul nostru”.
În cuvântul său de salut, preşedintele FR Şah, ieşeanul Sorin Iacoban, a menţionat: „Salut la început pe cei doi mari absenţi ai manifestării de astăzi, preşedintele FIDE Kirsan Ilyumjinov şi primarul Gheorghe Nichita. De asemenea, mulţumesc domnului Gheorghe Nichita pentru finaţarea turneului de către Primăria ieşeană. Mulţumesc viceprimarului Mihai Chirica care a fost prezent la festivitatea de premiere, chiar dacă nu se simte bine şi are febră de aproape 40 grade ! Mulţumesc pentru prezenţă doamnei Margareta Perevoznic, care a dat Iaşului pe organizatorii de astăzi, Manole, Ungureanu şi Danilov. Mulţumesc vicepreşedintelui FIDE Giorgios Makropoulos pentru participarea la această manifestare. Mulţumesc concurenţilor pentru spectacolul şahistic oferit, mulţumesc spectatorilor care au fost prezenţi la turneul din Sala Polivalentă. Mulţumesc tuturor participanţilor la această festivitate de premiere !”.

* O frumoasă festivitate de premiere, cu premii în plic, cupe, diplome şi multe fotografii !

Turneul de la Iaşi a avut premii totale de 25.000 euro şi a fost structurat de trei secţiuni, Openul A (dedicat profesioniştilor), turneul B (dedicat copiilor) şi turneul blitz, ultimul fiind câştigat în urmă cu cîteva zile de brazilianul Alexandr Fier.
La Openul A, pe podium s-au clasat: 1. Bachmann Axel (PARAGUAY) - 8.0 puncte; 2. Lysyj Igor (RUSIA) - 7.5 pct;
3. Pârligras Mircea-Emilian (CS AEM Luxten Timişoara) - 7.5 pct. Maestra internaţională Irina Bulmaga (CS Politehnica Iaşi) a terminat competiţia cu 5.5 puncte la activ, fiind clasată pe locul 45, din 214 participanţi.
La turneul B, destinat copiilor, cu 101 tineri şahişti participanţi, s-a impus Rareş Plugaru (10 ani, de la ACS Philidor Iaşi), cu 8 puncte din 9 posibile, după ce a pierdut o singură partidă, cea de astăzi, împotriva lui Valeria Mocanu (12 ani, din Republica Moldova) ! Au mai urmat pe podium aceeaşi Valeria Mocanu (Republica Moldova) – 7.5 puncte şi Dragos Ceres (Republica Moldova) – 7.0 puncte.
Înaintea festivităţii de premiere propriu-zise, arbitrul principal al competiţiei, Radu Chirilă, a anunţat că doi şahişti care au evoluat la turneul Iaşi Open 2014 primesc titluri noi în şah, ei fiind grecul Angelos Sandalakis (care devine maestru internaţional) şi românul Tiberiu-Marian Georgescu, care şi-a îndeplinit a treia normă de mare maestru.  
A urmat apoi festivitatea de premiere coordonată de Vasile Manole, pe diverse categorii de participare şi la care au oferit premiile celor laureaţi domnii Giorgios Makropoulos, Sorin Iacoban, Alexandru Cişman şi doamna Margareta Perevoznic.
Printre cei premiaţi, în afară de câştigătorul Openului A (Axel Bachmann) şi urmaşii lui în clasamentul final, au mai primit distincţiile turneului ieşean Corina-Isabela Peptan (România, locul 1 în clasamentul feminin), Angelos Sandalakis (Grecia, locul 1 în clasamentul cu ELO sub 2450), Alexandru-Francisc Kutnik (România, locul 1 în ierarhia cu ELO sub 2200), Alexandru Călin (România, locul 1 în clasamentul cu ELO sub 2000), Ştefan-Răzvan Matei (România, locul 1 în ierarhia cu ELO sub 1800), Miruna-Daria Lehaci (România, de la CS Politehnica Iaşi, locul 1 la ELO sub 1600), Aravindh Chithambaram Vr. (India, locul 1 la juniorii sub 16 ani, clasat pe locul 32 la general, cu 6 puncte).
La turneul B, în afară de primii şase clasaţi, în frunte cu ieşeanul de 10 ani Rareş Plugaru, de la ACS Philidor, au mai primit premii primii clasaţi la categoriile sub 10 ani şi sub 8 ani.
A mai fost premiat şi cel mai tânăr participant în cadrul competiţiei ieşene, el fiind copilul Andrei Ungureanu (5 ani şi 4 luni, de la CS Politehnica Iaşi), fiul antrenorului Vlad Ungureanu ! Iar premiul seniorilor a fost oferit marelui maestru Mihai Şubă (67 ani), de la CSU Braşov.
La finalul festivităţii de premiere, în direct pe postul Radio România Iaşi, într-o relatare coordonată de Dan Teodorescu în cadrul rubricii SPORT BLITZ, ieşeanii Vlad Ungureanu şi Alina L’ami au adresat cuvintele de laudă participanţilor şi organizatorilor, mulţumind tuturor celor care au susţinut şi mediatizat turneul internaţional de şah „Iaşi Open 2014”.

* Rareş Plugaru, un campion care nu ştie să zâmbească !

La doar 10 ani, născut pe 10 mai 2004 şi component al ACS Philidor Iaşi, acolo unde este antrenat de Adrian Grigore, elevul în clasa a III-a a Şcolii generale „Alexandru cel Bun” din Iaşi, Rareş Plugaru, a câştigat en-fanfare turneul B din cadrul „Iaşi Open 2014”, cu 8 puncte obţinute în cele 9 partide disputate.
- Rareş, ai devenit virtual câştigător chiar înaintea ultimei runde, când ai avut 8 puncte din 8 posibile. Ai pierdut apoi în ultima rundă şi ai „oferit” putem spune locul 2 colegei de întrecere din Republica Moldova, Valeria Mocanu, mai mare cu doi ani decât tine...
- Nu am oferit nimic, ea  a muncit mult ca să obţină victoria în faţa mea !
-  De cât timp faci şah Rareş şi dacă în familia ta mai joacă cineva şah ?
- Fac şah încă de la grădiniţă şi am început cu 4-5 ani în urmă. Mai joacă şah şi sora mea geamănă, Maria Plugaru.
- Ce este şahul pentru tine, Rareş ?
- Şahul este un sport în care trebuie să ai ambiţie, seriozitate şi trebuie multă muncă.
- Ai idoli în şah ?
- Încă nu am idoli, pot spune, dar îmi place cum joacă campionul norvegian Magnus Carlsen.  
- Cine te susţine în sportul pe care îl practici ?
- Mama Cristina, care este educatoare, tatăl Marius, care lucrează la Pompieri. La şcoală mă susţin colegii şi doamna dirigintă Artenie Greta.
- La câte turnee de şah ai jucat până acum, Rareş ?
- Cred că sunt vreo 80 de turnee în care am jucat şi unde am câştigat circa 20 de premii.
- Acest turneu câştigat la „Iaşi Open 2014” a fost cel mai important pentru tine ?
- Nu, am avut cred eu reuşite şi mai mari. De exemplu, la concursul adulţilor din acest an, Cupa Moldovei, de la Hotelul Moldova, acolo unde Radio România Iaşi a fost unul dintre organizatori. Acolo am fost declarat cel mai bun şahist junior de la Iaşi.
- Ce concurs urmează pentru Rareş Plugaru, campion la doar 10 ani ?
- În vară voi participa la un concurs internaţional în Cehia.
- O ultimă întrebare, poate una mai specială. Rareş, tu ştii să râzi sau măcar să zâmbeşti ?
- Da, încerc !
Au urmat apoi câteva fotografii cu Rareş Plugaru, acolo unde nici un muşchi nu s-a mişcat pe faţa lui. Poate data viitoare, căci timp mai este...
DAN TEODORESCU (Vezi şi Galeria Foto de pe site)