Popice-Bowling

Ceferistul ieşean Andrei Seliman, medalie de bronz în Competiţia Naţională juvenilă de popice

În zilele de 9 şi 10 septembrie 2017, arena de popice de nivel internaţional, cu 6 piste, Electromureș Romgaz din Târgu Mureș, a găzduit Competiția Națională rezervată copiilor, pe două paliere de vârsta: Under 12 ani şi Under 14 ani.
După cum ne-a declarat doamna Matilda Antal, vicepreşedintele CS Electromureş Tg. Mureş şi membru în Prezidiul Federal al FR Popice, "competiția inițiată și finanțată de Ministerul Tineretului și Sportului, prin Federația Română de Popice, a avut ca scop valorificarea aptitudinilor individuale într-un sistem organizat de competiție al juniorilor mici, care să asigure formarea de noi performeri".
Competiţia de la Tg. Mureş a reunit la start 52 de sportivi (fete și băieți), echipa CFR Olimpia ACB Iaşi, antrenată de Costică Ciurdea, fiind prezentă la start cu trei tineri popicari, Andrei Seliman, Ioan Iulian Bejan şi Ştefan Costăchescu. Cei trei ieşeni au concurat în proba individual clasic, la U 14, iar Andrei Seliman, cu o performanţă de 507 popice doborâte a cucerit medalia de bronz. În afara podiumului s-au clasat ceilalţi doi ieşeni, Ioan Iulian Bejan - cu 412 p.d. şi Ştefan Costăchescu - cu 325 p.d.
În întrecerea masculină, podiumurile de premiere au fost următoarele:
- U 14  (120 de bile la plin și izolat, cu 14 concurenţi):
1. Marian Flavius Andrei (Siderurgica Hunedoara) - 530 p.d;             
2. Gyarmati-Pintea Răzvan (CFR Cluj-CSM Câmpia Turzii) - 513 p.d;   
3. Seliman Andrei (CFR Olimpia ACB Iași) - 507 p.d.
- U 12 (100 de bile la plin, cu 6 concurenţi la start):
1. Fazakas Robert (Electromureș Tg.Mureș) - 530 p.d;               
2. Ferencz Botond (Electromureș Tg.Mureș) - 493 p.d;     
3. Szöcs Tamas (Electromureș Tg.Mureș) - 486 p.d.    
În întrecerea feminină, podiumurile de premiere s-au prezentat astfel:
- U 14 (120 de bile la plin și izolat, cu 29 concurente):
1. Mihai Letiția Ștefania (Conpet Petrolul Ploiești) - 495 p.d;    
2. Balosin Ana (Siderurgica Hunedoara) - 489 p.d;               
3. Marin Daria Ștefania (Conpet Petrolul Ploiești) - 474 p.d.    
- U 12 (100 bile la plin, cu 3 concurente):
1. Bordi Andreea (CFR Cluj-CSM Câmpia Turzii) - 488 p.d;              
2. Stana Diana Maria (Electromureș Romgaz Tg. Mureș) - 435 p.d;              
3. Kadar Nora (Electromureș Romgaz Tg.Mureș) - 426 p.d. 
După cum ne-a mai declarat doamna Matilda Antal, "din gruparea de popice din Târgu Mureș au fost prezenți 17 sportivi, 10 fete și 7 băieți, toți aflați la debut de carieră. După două zile de concurs pe primele locuri s-au clasat și micii sportivi de la CS Electromureș, antrenați de Orosz Istvan și Seres Jozsef, care au cucerit 5 medalii, dintre care 1 de aur, 2 de argint și 2 de bronz".
Trofeele și medaliile sportivilor de pe podium au fost decernate de reprezentanții Federației Române de Popice, Constantin Ioan Stamatescu (secretar general) şi Iulian Nistor (instructor sportiv), iar din partea gazdelor de Matilda Antal, principalul organizator pe plan local.
Conform unui adrese primite astăzi de la FR Popice, suntem informaţi că în zilele de 14 şi 15 octombrie 2017, tot la Târgu Mureş se va disputa Finala Campionatului Naţional de popice la Individual Clasic, Sprint, Tandem şi Tandem Mixt, la categoria de vârsta U 23 (tineret - la feminin şi masculin).
Înscrierile la aceste finale naţionale se pot face până pe 15 septembrie 2017. Pot participa doar sportivii de la "Under 23 ani", născuţi de la 01.07.1994 până la 30.05.2002. Pentru aceste finale de tineret de la Tg. Mureş, taxele de participare sunt ANULATE, după cum ne-a comunicat secretarul general al FR Popice, Constantin Ioan Stamatescu.
DAN TEODORESCU

 

La Tg. Secuiesc: Medalii de aur şi bronz pentru popicarii veterani ieşeni

În perioada 24-27 august 2017, în cadrul Zilelor Oraşului Târgu Secuiesc, s-a disputat o competiţie la nivel naţional la popice pentru veterani, denumită "Cupa de Toamnă - Tg. Secuiesc", cu participarea a opt echipe din ţară.
În întrecerea pe echipe, clasamentul final a fost următorul:
1. Tălmaciu - 1281 p.d.; 2. Târgu Secuiesc - 1266 p.d.; 3. Sălişte - 1241 p.d.; 4. Bacova - 1232 p.d.; 5. Băicoi - 1229 p.d.; 6. Iaşi - 1222 p.d.; 7. Hoghiz - 1157 p.d.; 8. Braşov - 1141 p.d.
Pentru echipa CFR Olimpia ACB Iaşi au evoluat: Constantin Iftimie - 346 p.d., Aurel Roiu - 323 p.d., Ioan Herman - 277 p.d. şi Ioan Dăscălescu - 276 p.d. Fiecare sportiv a lansat 80 bile şi s-au luat în calcul primele patru rezultate, iar în acest caz rezultatul ieşeanului Mihai Ispir - 253 p.d. nu a mai contat în competiţia pe echipe.
În întrecerea individuală ieşenii au cucerit o medalie de aur şi alte trei de bronz, prin Iulian Gabriel Cucu, respectiv Constantin Iftimie, Aurel Roiu şi Ioan Herman, la diferite categorii de vârstă.  La individual a mai concurat şi Vasile Croitoru, la peste 70 ani, care a reuşit doar 243 popice doborâte.
Podiumurile de premiere au fost următoarele:
- Categoria de vârstă sub 50 ani:
1. Iulian Gabriel Cucu (Iaşi) - 338 p.d.; 2. Kiss György (Tg. Secuiesc) - 338 p.d. (un un "izolat" mai slab decât al lui Cucu); 3. Vardo Oliver (Tg. Secuiesc) - 337 p.d.
- Categoria de vârstă 50-59 ani:
1. Fejer Attila (Tg. Secuiesc) - 354 p.d.; 2. Cadar Imre (Tg. Secuiesc) - 351 p.d.; 3. Constantin Iftimie (Iaşi) - 346 p.d.
- Categoria de vârstă 60-69 ani:
1. Vasile Cioacă (Tălmaciu) - 345 p.d.; 2. Kiss Arpad (Tg. Secuiesc) - 332 p.d.; 3. Aurel Roiu (Iaşi) - 323 p.d.
- Categoria de vârstă peste 70 ani:
1. Francisc Ujhelyi (Bacova) - 299 p.d.; 2. Vasile Lupulescu (Bacova) - 279 p.d.; 3. Ioan Herman (Iaşi) - 277 p.d.
S-au clasat în afara podiumului ieşenii Mihai Ispir - 253 p.d. şi Vasile Croitoru - 243 p.d., gruparea de la CFR Olimpia ACB Iaşi fiind coordonată de căpitanul de echipă Vasile Ţidularu.
Competiţia de la Târgu Secuiesc s-a disputat pe noua arenă cu 2 piste pe plăci, cu ridicare automată, fiecare sportiv lansând câte 80 bile mixte.
Popicarii veterani de la CFR Olimpia ACB Iaşi sunt invitaţi să participe şi la Cupa Sibiului, de la Sălişte, din zilele de 21 şi 22 octombrie 2017, după cum ne-au informat astăzi ieşeanul Vasile Ţidularu (FOTO) şi sibianul Liviu Mailat, ultimul menţionând: "Din 2010 organizăm an de an Cupa Sibiului la popice şi sper ca şi în 2017 această competiţie să fie una de top naţional, la nivel de sportivi veterani!". 
Sâmbătă, pe 2 septembrie 2017 va debuta şi Liga I de popice seniori, cu următoarele partide: CS CFR Olimpia ACB Iaşi - CS Inter Petrila (de la ora 10.00, va arbitra ieşeanul Florin Ciolan, conform deciziei FR Popice) şi CS Electromureş Tg. Mureş - ACS KSE Tg. Secuiesc. Va sta CS CFR Cluj & CSM Câmpia Turzii.
DAN TEODORESCU

 

Programul competiţional în sportul popicelor din România pentru sezonul 2017-2018

În sezonul viitor, 2017-2018, sportul popicelor din România se va desfăşura pe două paliere, la seniori şi la tineret (U 23), dar se vor organiza şi întrecerile din Cupa României.
În Liga I a senioarelor participă 3 echipe, iar în Liga I a seniorilor sunt acum 5 formaţii, ultima venită în acest campionat masculin fiind ACS KSE Târgu Secuiesc (jud. Covasna).
Programul turului de campionat se prezintă astfel:
SENIOARE:
- Etapa I (30.09.2017): CS Electromureş Romgaz Tg. Mureş - CS Rapid Bucureşti. Va sta CS Conpet Petrolul Ploieşti.
- Etapa a II-a (21.10.2017): CS Conpet Petrolul Ploieşti - CS Electromureş Romgaz Tg. Mureş. Va sta CS Rapid Bucureşti.
- Etapa a III-a (18.11.2017): CS Rapid Bucureşti - CS Conpet Petrolul Ploieşti. Va sta CS Electromureş Romgaz Tg. Mureş.
SENIORI:
- Etapa I (02.09.2017): CS CFR Olimpia ACB Iaşi - CS Inter Petrila şi CS Electromureş Tg. Mureş - ACS KSE Tg. Secuiesc. Va sta CS CFR Cluj & CSM Câmpia Turzii.
- Etapa a II-a (30.09.2017): CS CFR Cluj & CSM Câmpia Turzii - CS Electromureş Tg. Mureş şi CS Inter Petrila - ACS KSE Tg. Secuiesc. Va sta CS CFR Olimpia ACB Iaşi.
- Etapa a III-a (21.10.2017): ACS KSE Tg. Secuiesc - CS CFR Olimpia ACB Iaşi şi CS Inter Petrila - CS CFR Cluj & CSM Câmpia Turzii. Va sta CS Electromureş Tg. Mureş.
- Etapa a IV-a (28.10.2017): CS CFR Olimpia ACB Iaşi - CS Electromureş Tg. Mureş şi ACS KSE Tg. Secuiesc - CS CFR Cluj & CSM Câmpia Turzii. Va sta CS Inter Petrila.
- Etapa a V-a (18.11.2017): CS Electromureş Tg. Mureş - CS Inter Petrila şi CS CFR Cluj & CSM Câmpia Turzii - CS CFR Olimpia ACB Iaşi. Va sta ACS KSE Tg. Secuiesc.
Prima etapă a returului la masculin, cea cu numărul 6, este programată pe 09.12.2017, după următorul program: CS Inter Petrila - CS CFR Olimpia ACB Iaşi şi ACS KSE Tg. Secuiesc - CS Electromureş Tg. Mureş, iar CS CFR Cluj & CSM Câmpia Turzii va sta.
În CUPA ROMÂNIEI vor fi etape turneu, echipele participante fiind următoarele:
- SENIOARE: CS Electromureş Romgaz Tg. Mureş, CS Rapid Bucureşti şi CS Conpet Petrolul Ploieşti.
Se va juca la Tg. Mureş (16.09.2017), Ploieşti (28.10.2017) şi  Cluj (02.12.2017).
- SENIORI: CS CFR Cluj & CSM Câmpia Turzii, CSM Satu Mare, CS Electromureş Tg. Mureş.
Se na juca la Tg. Mureş (16.09.2017), Cluj (02.12.2017) şi tot la Cluj va avea loc etapă finală, dar în 2018.
În Campionatul Naţional de tineret (U 23), echipele participante sunt împărţite pe grupe, astfel:
FEMININ:
- O singură grupă: CS Electromureş Romgaz Tg. Mureş, CS Conpet Petrolul Ploieşti, CS Siderurgica Hunedoara, CS Rapid Bucureşti.
Se va juca după sistemul "fiecare cu fiecare", iar etapele din tur sunt programate în zilele de 23 septembrie, 7 octombrie şi 11 noiembrie 2017.
MASCULIN:
- Grupa A:
CS Siderurgica Hunedoara, CS Inter Petrila, CS al Oraşului Tălmaciu.
Cele trei etape ale turului sunt programate în zilele de 23 septembrie, 7 octombrie şi 11 noiembrie 2017.
- Grupa B: CS Electromureş Tg. Mureş şi CS CFR Olimpia ACB Iaşi.
Cele două etape ale turului sunt programate pe 23 septembrie (la Tg. Mureş) şi 11 noiembrie 2017 (la Iaşi).
- Grupa C: CS CFR Cluj & CSM Câmpia Turzii şi CSM Satu Mare.
Cele două etape ale turului sunt programate pe 23 septembrie şi 11 noiembrie 2017.
Să menţionăm că vor mai exista şi etapele din Cupa României la veterani (seniori +50), conform calendarului care va urma, Competiţia Naţională de juniori mici, de la Tg. Mureş (finanţată de FRP), dar şi Campionatele Naţionale Individuale de popice.

* FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE POPICE a elaborat şi CALENDARUL COMPETIŢIONAL INTERN – INTERNAŢIONAL pe SEMESTRUL al II-lea din 2017, care se prezintă astfel:

- 01-15.07 Perioada de transfer, taxe, vize şi înscrieri în C.N.2017-2018 F.R. POPICE
- 18-20.08 Finala C.N. Individual si Echipe la 50 + HUNEDOARA
- 22-24.08 Cursuri de perfectionare a Antrenorilor; in vederea “LICENTIERI” Poiana Brasov
- 02. 09 Etapa a-I-a TUR Echipe Seniori - Masculin
- 09-10.09 Competitie Nationala Juniori mici (Finantata de federatie) TG. MUREŞ
- 16. 09 Cupa Romaniei Etapa a-I-a Echipe Seniori (m+f) TG. MUREŞ
- 23. 09 Turneul -I- TUR Echipe Tineret U 23 - Feminin/ Masculin
- 30. 09 Etapa a-II-a TUR Echipe Seniori - Masculin
- 30. 09 Etapa a-I-a TUR Echipe Seniori - Feminin
- 03-07.10 Cupa Mondială, CupaEuropei, Cupa NBC
- 07. 10 Cupa Romaniei Individual 50 + Etapa a-I-a CLUJ - NAPOCA
- 07. 10 Turneul -II- TUR Echipe Tineret U 23 - Feminin/Masculin
- 14-15.10 Finala C.N. Ind. Clasic, Sprint si Tandem U 23 - Feminin / Masculin TG. MURES
- 21. 10 Etapa a-III-a TUR Echipe Seniori – Masculin
- 21. 10 Etapa a-II-a TUR Echipe Seniori – Feminin
- 28.10 Cupa Romaniei Etapa a-II-a Echipe Senioare (f) PLOIESTI
- 28. 10 Cupa Romaniei Individual 50 + Etapa a-II-a HUNEDOARA
- 28. 10 Etapa a-IV-a TUR Echipe Seniori – Masculin
- 04-05.11 Finala C.N. Ind. Clasic, Sprint si Tandem la SENIORI - Feminin/ Masculin CLUJ - NAPOCA
- 11. 11 Turneul -III- TUR Echipe Tineret U 23 - Feminin/ Masculin
- 14-15.11 Cursuri de perfectionare a Antrenorilor; in vederea “LICENTIERI” Poiana Braşov
- 18. 11 Etapa a-V-a TUR Echipe Seniori - Masculin
- 18. 11 Etapa a-III-a TUR Echipe Seniori – Feminin
- 25. 11 Finala C.N. Individual Sprint si Tandem la 50 + ??
- 25.11 Liga Campionilor / Turul I / TUR
- 02. 12 Cupa Romaniei Etapa a-II-a Echipe Seniori si Etapa a-III-a Echipe Senioare CLUJ - NAPOCA
- 09.12 Liga Campionilor / Turul I / RETUR
- 09.12 Etapa a-VI-a RETUR Echipe Seniori- Masculin
- 11-20.12 Cantonament Lot national Seniori,Tineret U23, Juniori U18 si U14 M/F Poiana Brasov
Calendarul a fost APROBAT în şedinţa de Prezidiu Federal din 08.08.2017.
DAN TEODORESCU

 

Popicarii veterani ieşeni s-au "bronzat" la Hunedoara! De trei ori!

În perioada 19-20 august 2017, arena de popice din Hunedoara a găzduit finalele Campionatelor Naţionale pentru veterani, la categoria de vârstă peste 60 ani, conform regulamentelor internaţionale. În paralel a mai fost organizată şi o competiţie naţională la nivel de amatori, pentru categoria de vârstă 24-59 ani.
La categoria peste 60 ani au participat 12 echipe, printre ele fiind şi CFR Olimpia ACB Iaşi, care a ratat podiumul de premiere la doar un "băţ" diferenţă faţă de ceferiştii clujeni!
Clasamentul pe echipe a fost următorul:
1. Siderurgica Hunedoara I - 2073 p.d.; 2. CSO Tălmaciu I - 1992 p.d.; 3. CFR Cluj - 1894 p.d., iar pe locul 4 s-a clasat CFR Olimpia ACB Iaşi, cu 1893 popice doborâte. Pentru ieşenii coordonaţi de căpitanul Vasile Ţidularu au evoluat: Ioan Dăscălescu - 464 p.d., Ioan Herman - 465 p.d., Mihai Chilaboc - 451 p.d. şi Aurel Roiu - 513 p.d.
În întrecerea individuală, podiumurile de premiere au fost:
- Categoria 60-69 ani:
1. Nicolae Popa (Hunedoara) - 536 p.d.; 2. Ilie Stanca (Hunedoara) - 535 p.d.; 3. Silvestru Haran (Tălmaciu) - 523 p.d. Pe locul 5 s-a clasat ceferistul ieşean Aurel Roiu, cu 513 p.d.
- Categoria peste 70 ani:
1. Vasile Lupulescu (Hunedoara) - 489 p.d.; 2. Gyula Feher (Hunedoara) - 487 p.d.; 3. Ioan Herman (Iaşi) - 465 p.d.
Au mai concurat în întrecerile individuale, dar fără a urca pe podium, popicarii ceferişti ieşeni Florin Dăscălescu - 446 p.d., Mihai Ispir - 412 p.d. şi Vasile Croitoru - 398 p.d.
Din garnitura ieşeană, au lipsit motivat Sorin Cotlarciuc şi Mariana Zlăvog, iar "britanicul" Dumitru Penciuc a ratat avionul de la Londra spre Bucureşti şi nu a mai putut fi prezent în timp util la turneul final de la Hunedoara.
În competiţia naţională la nivel de amatori, pentru categoria de vârstă 24-59 ani, clasamentul pe echipe s-a prezentat astfel:
1. Siderurgica Hunedoara - 2028 p.d.; 2. CSO Tălmaciu - 1994 p.d.; 3. CFR Cluj - 1848 p.d.
La individual, pe podium s-au clasat lansatorii:
1. Călin Cazacu (CSO Tălmaciu) - 560 p.d.; 2. Dorel Fechete (CSO Tălmaciu) - 558 p.d.; 3. Constantin Iftimie (CFR Olimpia ACB Iaşi) - 550 p.d.
Tot la Hunedoara, a mai avut loc şi Memorialul de popice "Ion Nicoroiu - Traian Ţălnar - Mihai Török - Radu Raita", acolo unde organizatorii au repetat la premiere podiumul individual de la categoria de vârstă 24-59 ani.
Cele două competiţii de popice de la Hunedoara au fost arbitrate de Iosif Fekete (principal, din Târgu Mureş) şi Gheorghe Blasicz (adjunctul arbitrului principal, din Mediaş). Federaţia Română de Popice a fost reprezentată de instructorul sportiv Iulian Nistor (Bucureşti).
Putem spune că sportivii veterani de la CFR Olimpia ACB Iaşi nu au plecat cu mâna goală de la Hunedoara, ei cucerind 3 medalii de bronz, la individual, prin Ioan Herman (1) şi Constantin Iftimie (2). Ei au reuşit şi un loc 4 prin echipa de la peste 60 ani şi un loc 5 prin lansatorul Aurel Roiu, care au fost la un pas pe podium!
De menţionat că, în perioada 24-27 august 2017, popicarii veterani de la CFR Olimpia ACB Iaşi vor participa la un turneu la Târgu Secuiesc, cu ocazia "Zilelor Oraşului", la invitaţia gazdelor din judeţul Covasna, după cum ne-a informat căpitanul formaţiei moldave, Vasile Ţidularu. 
DAN TEODORESCU

 

Trei echipe româneşti, în cupele europene de popice! Dar fără CFR Olimpia ACB Iaşi!

Federaţia Internaţională de Popice a încheiat recent înscrierile în cupele europene, care se vor derula în luna octombrie 2017. Vor fi trei competiţii de acest gen, astfel: Cupa Mondială (la Blansko - Cehia, pentru echipele campioane naţionale), Cupa Europei (la Hirschau - Germania, pentru echipele vicecampioane naţionale) şi Cupa NBC (la München - Germania, pentru echipele care au câştigat cupele naţionale sau au terminat campionatele naţionale pe locurile 3-4). Doar trei echipe din România s-au înscris la aceste cupe continentale, ele fiind CFR Cluj (Cupa Mondială, la masculin), Electromureş Romgaz Tg. Mureş (Cupa Europei, la feminin) şi Electromureş Tg. Mureş (Cupa NBC, la masculin).
Din motive financiare, vicecampioana CFR Olimpia CFR Iaşi (la masculin) şi campioana Conpet Petrolul Ploieşti (la feminin) nu s-au înscris în Cupa Europei şi respectiv Cupa Mondială. Nu s-au înscris în Cupa NBC nici echipele Inter Petrila (la masculin) şi Rapid Bucureşti (la feminin).
Echipele participante sunt:
CUPA MONDIALĂ (în perioada 2-7 octombrie 2017, la Blansko - Cehia):
- Feminin (cu 9 echipe participante): BBSV Viena (Austria), KK Zagreb (Croaţia), KK Slovan Rosice (Cehia), L'Espérance Saint-Maurice (Franţa), SKC Victoria 1947 Bamberg (Germania), Rakoshegyi VSE (Ungaria), Kegljaski klub Celje (Slovenia), Kristal Zrenjanin (Serbia), SK Zeleziarne Podbrezova (Slovacia).
- Masculin (14 echipe): SK FWT Composites Neunkirchen (Austria), KK Posusje (Bosnia şi Herţegovina), KK Mertojak Split (Croaţia), SKK Rokycany (Cehia), KK Reval (Estonia),
Racing Club Strasbourg (Franţa), SKV Rot Weiß Zerbst 1999
(Germania), Zalaegerszegi TK (Ungaria), KK Neumarkt (Italia), KK Makpetrol Skopje (Macedonia), KS Alfa-Vector Tarnowo Podgorne (Polonia), CFR CLUJ (România), KK Calcit Kamnik (Slovenia), SK Zeleziarne Podbrezova (Slovacia).
CUPA EUROPEI (3-7 octombrie 2017, la Hirschau - Germania):
- Feminin (9 echipe): BSV Voith St. Pölten (Austria), KK Mlaka Rijeka (Croaţia), KK Slavia Praga (Cehia), KV Liedolsheim (Germania), ZTE-ZAEV TK (Ungaria), TKKF Debinki Gdansk (Polonia), CS ELECTROMUREŞ ROMGAZ TÂRGU MUREŞ (România), KK BREST Cerknica (Slovenia), TJ Slavoj Velky Saris (Slovacia).
- Masculin (10 echipe): BSV Voith St. Pölten (Austria), KK Revita Banja Luka (Bosnia şi Herţegovina), KK Zapresic (Croaţia), KK PSJ Jihlava (Cehia), Les vendangeurs Gevrey-Chambertin (Franţa), SKC Victoria 1947 Bamberg (Germania), Alabárdos-Szegedi TE (Ungaria), ASKC Fugger Sterzing (Italia), KK Ljubelj Trzic (Slovenia), SKK Trstena Starek (Slovacia).
CUPA NBC (4-8 octombrie 2017, la München - Germania):
- Feminin (18 echipe): SK FWT Composites Neunkirchen şi SKC EHG Dornbirn (ambele din Austria), KK Kozara Gradiska (Bosnia şi Herţegovina), ZKK Istra Porec şi ZKK Split (ambele din Croaţia), TJ Sokol Duchcov şi TJ Valasske Mezirici (ambele din Cehia), Tartu KK (Estonia), SKK 98 Poing şi Kriemhild Lorsch (ambele din Germania), Balatoni Vasas SE şi Ipartechnika Györ SE (ambele din Ungaria), AKC Los Birillos şi ASV Tirol Mutspitz (ambele din Italia), KK Triglav Kranj şi KK Ljubelj Trzic (ambele din Slovenia), ZKK Srem Ruma şi Alimenta Novi Sad (Serbia).
- Masculin (27 echipe): KSV Viena şi KSK Union Orth an der Donau (ambele din Austria), KK Rudar Kakanj şi KK Kozara Gradiska (ambele din Bosnia şi Herţegovina), KK Osijek şi
KK Postar Split (Croaţia), CB Dobrany şi KK Slavoj Praga (Cehia), KK PinPin şi KK Tallinn (ambele din Estonia), Bowling Classic Dijon Côte D'Or şi Reveil is sur Tille (ambele din Franţa), Kegelclub Schwabsberg 1953 şi SKC Staffelstein (ambele din Germania), Repcelaki SE şi Györ-Szol TC (ambele din Ungaria), ASV Aldein şi ASKC St. Georgen (ambele din Italia), KK GTC Musandra  Skopje şi KK Heraklea (ambele din Macedonia), KK Dziewiatka-Amica Wronki (Polonia), CS ELECTROMUREŞ TÂRGU MUREŞ (România), KK Gorica şi KK Konstruktor Maribor (ambele din Slovenia), Crvena Zvezda / Steaua Roşie Belgrad şi KK Belgrad (Serbia), SK Modranka Trnava (Slovacia).
Vor promova apoi în Liga Campionilor (în primul tur sunt optimile de finală) primele 7 clasate în Cupa Mondială, primele 5 clasate în Cupa Europei şi primele 3 clasate în Cupa NBC, plus deţinătoarele trofeelor, în speţă SKC Victoria 1947 Bamberg (Germania) - la feminin şi SKV Rot Weiss Zerbst 1999 (Germania) - la masculin.
DAN TEODORESCU

 

La Ploieşti, aur, argint şi bronz pentru popicarii veterani de la CFR Olimpia ACB Iaşi

 

Sâmbătă, pe 22 iulie 2017, arena de popice cu 6 piste de la Ploieşti a găzduit "Cupa Petrolistului" la popice veterani (seniori +50 ani), clubul organizator fiind Petrolistul Băicoi, din judeţul Prahova. Într-o competiţie arbitrată excelent de braşoveanul Marian Constantin, în întrecerea pe echipe, acolo unde s-au lansat 100 bile de fiecare concurent, am consemnat următorul clasament final:
1. CSO Tălmaciu - 1607 popice doborâte;
2. CS Sălişte - 1605 p.d.;
3. KSE Târgu Secuiesc - 1579 p.d.;
4. CS CFR Olimpia ACB Iaşi - 1564 p.d.;
5. Petrolul Băicoi I - 1558 p.d.;
6. Petrolul Băicoi II - 1543 p.d.;
7. ACS Hoghiz - 1517 p.d.;
8. Corona Braşov I - 1511 p.d.;
9. Corona Braşov II - 1275 p.d.
Fiecare echipă a fost alcătuită din 5 sportivi şi s-au luat în calcul primele patru rezultate. Pentru CS CFR Olimpia ACB Iaşi (căpitan de echipă: Vasile Ţidularu) au punctat: Constantin Iftimie - 443 p.d., Aurel Roiu - 402 p.d., Ioan Herman - 372 p.d. şi Ioan Dăscălescu - 347 p.d., iar rezultatul lui Florin Dăscălescu (345 p.d.) nu a mai contat în întrecerea pe echipe.
La individual, am consemnat trei medalii pentru sportivii de la CS CFR Olimpia ACB Iaşi, Constantin Iftimie reuşind să cucerească medalia de aur la categoria de vârstă 50-59 ani, iar Ioan Herman şi Mihai Ispir pe cele de argint şi respectiv bronz la categoria peste 70 ani.
Podiumurile de premiere au fost următoarele:
CATEGORIA 50-59 ani:
1. Constantin Iftimie (CS CFR Olimpia ACB Iaşi) - 443 p.d.;
2. Matei Mierliţă (Petrolistul Băicoi) - 439 p.d.;
3. David Geza (KSE Tg. Secuiesc) - 423 p.d.
CATEGORIA 60-69 ani:
1. Silvestru Haran (CSO Tălmaciu) - 409 p.d. (133 p.d. la izolat);
2. Vasile Cioacă (CSO Tălmaciu) - 409 p.d. (122 p.d. la izolat);
3. Kalman Francisc (ACS Hoghiz) - 407 p.d.
CATEGORIA PESTE 70 ANI:
1. Ioan Creţoiu (CSO Tălmaciu) - 378 p.d.;
2. Ioan Herman (CS CFR Olimpia ACB Iaşi) - 372 p.d.;
3. Mihai Ispir (CS CFR Olimpia ACB Iaşi) - 362 p.d.
Cu un rezultat de 342 p.d., Vasile Croitoru (CS CFR Olimpia ACB Iaşi) s-a clasat în afara podiumului.
Referitor la jocul grupării ieşene, căpitanul de echipă Vasile Ţidularu ne-a declarat: "Pe o căldură sufocantă, am avut doi popicarii care nu s-au adaptat la condiţiile de joc, ei fiind fraţii Ioan şi Florin Dăscălescu. În rest, băieţii au jucat bine şi au cucerit în final 3 medalii în întrecerea individuală, care reprezintă o performanţă bună pentru echipa noastră de veterani".
În continuare, ieşenii vor participa la Campionatele Naţionale de popice veterani, din 18-20 august 2017, de la Hunedoara.
Competiţia de la Hunedoara va avea următorul mod de disputare:
- Ediţia a XXII-a a Campionatului National de seniori, de la 60 ani în sus: echipe - seniori şi individual seniori - categoriile A (60-69 ani) şi B (peste 70 ani).
- Ediţia a II-a - Individual clasic, amatori, până la 59 ani.
- Ediţia a I-a - Echipe amatori până la 59 ani.
Programul competiţiei de la Hunedoara arată astfel:
- Vineri, 18 august 2017 - ora 15:00: şedinţa tehnică,tragerea la sorţi,predarea listelor de jucători şi a legitimaţilor sportive, achitarea taxei de participare şi pentru masă, cazare, viza anuală, legitimaţii noi etc.
- Sâmbătă, 19 august 2017 - ora 8:30: deschiderea festivă; la ora 9:00: începerea concursului cu sportivi care participă la proba pe echipe, conform tragerii la sorţi (4 jucători din fiecare echipă),după care sportivi din proba individual,peste 60 ani (A+B); ora 19:00: încheierea primei zile; ora 20:00:  masa festivă.
- Duminică, 20 august 2017 - ora 8:00: continuarea probei individuale cu sportivi peste 60 ani (A+B), după care sportivi amatori până la 59 ani; ora 14:00: festivitatea de premiere (individual A, B şi până la 59 ani şi pe echipe).
Organizatorul pe plan naţional este Federatia Romana de Popice, iar Colegiul Central al Arbitrilor din cadrul FR de Popice va nominaliza arbitrul principal şi adjunctul arbitrului principal.
Organizatorul pe plan local este Clubul Sportiv Siderurgica Hunedoara, preşedinte CS Siderurgica Hunedoara fiind prof. BEREGSZASZY Ştefan, care poate fi contactat telefonic la
mobilul 0722 538 763 şi prin E-mail la This e-mail address is being protected from spambots, you need JavaScript enabled to view it .
După CN de la Hunedoara, popicarii veterani ieşeni sunt invitaţi la o competiţie organizată de KSE Tg. Secuiesc, pe o arenă pe plăci cu 2 piste.
DAN TEODORESCU

 
Mai multe articole...