Pugilistul Alexandru Marin şi antrenorul Nicu Brânzei au revenit în România

* Ei au sosit sâmbătă seară pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Bucureşti, odată cu delegaţia României, care a participat la Jocurile Olimpice ale tineretului de la Singapore

În această seară de 28 august, din două „bucăţi”, ultima dată cu o cursă de linie pe ruta Istanbul-Bucureşti, delegaţia României care a participat cu succes la prima ediţie a Jocurilor Olimpice ale tineretului de la Singapore a revenit pe calea aerului în România, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Bucureşti / Otopeni. Printre cei care au revenit în ţară, după un periplu de mai bine de două săptămâni la Singapore au fost şi reprezentanţii secţiei de box de la CFR-CSŞ Unirea Iaşi, în speţă pugilistul de numai 18 ani Alexandru Marin şi antrenorul său de club Nicu Brânzei (FOTO). După o înfrângere şi o victorie, Alex Marin s-a clasat pe un onorant loc 5 la categoria 54 kg, după ce, tot în 2010, pugilistul ieşean a cucerit medalia de bronz a Campionatelor Mondiale de box de la Baku şi după acea performanţă a obţinut şi „paşapoartele” pentru Singapore.

 La sosirea pe „Otopeni”, Alexandru Marin ne-a declarat următoarele: „Am pierdut în meciul din preliminarii împotriva polonezului Dawid Michelus şi am ajuns astfel să lupt doar pentru locurile 5-6, împotriva lui Stan Nicette, din Ins. Seychelles. Am învins în acel meci şi am ocupat finalmente locul 5, deşi, puteam să-l bat şi pe polonez şi să urc astfel în semifinale, dar la meciul din preliminarii nu m-am simţit în apele mele, nu m-am simţit bine deloc, poate şi diferenţa de fus orar de 5 ore să-şi fi spus cuvântul! Dar vreau să mă revanşez peste doi ani, la Olimpiada de la Londra, acolo unde îmi doresc foarte mult să mă calific!”. Tot la sosirea pe Aeroportul Internaţional din Bucureşti, antrenorul ieşean Nicu Brânzei face însă o analiză mai dură a comportării lui Alexandru Marin la Singapore şi ne declară următoarele: „Sunt foarte supărat, deoarece, în mod normal, Alex trebuia să revină în ţară cu cel puţin cu o medalie olimpică de bronz în palmares. Poate a avut şi puţin ghinion la tragerea la sorţi, dar eu sunt sigur că în meciul din preliminarii, contra polonezului Michelus, el se gândea mai mult la meciul următor din semifinale, contra campionului mondial din Cuba, Ramirez. După ce a cucerit medalia de bronz la Mondialul de la Baku, Marin trebuia să rămână cu picioarele pe pământ şi să trateze fiecare meci cu multă atenţie, deoarece pe ringul de box se poate întâmpla orice. De exemplu, la categoria 54 kg, după o evoluţie superbă în semifinale, eu credeam că indianul Shiva Thapa îl va învinge clar în finală pe cubanezul Robeisy Eloy Ramirez, dar nu a fost aşa, deoarece sportivul indian a boxat mult mai slab în partida pentru titlul olimpic decât în meciurile anterioare! Cred că la vârsta de 17-18 ani, boxerii au şi fluctuaţii de formă, dar lucrurile se pot îndrepta pe viitor, ceea ce va fi şi în cazul lui Alexandru Marin”.
Trecând la lucruri mai plăcute, Nicu Brânzei ne povesteşte şi o întâmplare petrecută pe Aeroportul din Istanbul, acolo unde el şi Alex Marin s-au fotografiat cu... Ghiţă Mureşan, fostul baschetbalist clujean fiind cu familia în zona de îmbarcare a delegaţiei României. „După ce am făcut poze cu Ghiţă Mureşan şi după ce am aflat de la cei din lot că soţia sa este din zona Iaşului, fostul pivot din NBA ne-a spus, într-un limbaj cu mari accente americăneşti: Vreau să vă felicit pentru rezultatele de la Singapore şi vă doresc mult succes pe viitor! Vorbea aşa de apăsat Ghiţă al nostru, că parcă eram la un protocol de înaltă clasă!", a remarcat Nicu Brânzei.  

* O familie de campioni trăieşte în condiţii insalubre

Să mai menţionăm şi faptul că situaţia familiară a fraţilor Alexandru Marin şi Tudor Marin, ambii campioni în boxul românesc, este foarte precară de mai mult timp, cei doi sportivi de la CFR-CSŞ Unirea Iaşi locuind cu familia într-o „cociobă” improvizată în zona Bucium, în zona fostului Poligon auto, unde cu greu îşi pot duce traiul zilnic. Pentru ei, performanţele obţinute pe ringul de box sunt o binefacere şi un mod de-a mai uita de necazurile zilnice din cadrul familiei. Din păcate, multe din aceste necazuri pot estompa performanţele fraţilor Marin pe ringul de box! Pentru cei care doresc să ajute într-un fel sau altul pe cei doi campioni de box, Tudor fiind campionul României la juniori, iar Alexandru fiind campionul ţării noastre la tineret, medaliat cu bronz la Mondialele de la Baku 2010 şi ocupantul locului 5 la Olimpiada de la Singapore 2010, pot lua legătura telefonică cu cei în cauză, dar şi cu antrenorul ceferist ieşean Nicu Brânzei. Pugilistul Alexandru Marin, care a împlinit 18 ani în martie anul acesta răspunde la telefonul 0747.318397, iar antrenorul Nicu Brânzei poate fi contactat la telefonul 0740.245141. Doamne ajută!
Dan TEODORESCU