Pugiliştii ceferişti, pe podium la Cupa “Silva Lazăr”

Timp de două zile, localitatea Vârfurile din judeţul Arad a găzduit un turneu internaţional de box, cu participarea a peste 60 de sportivi de la 10 cluburi din România şi Ungaria.

Printre participanţi s-au aflat şi cinci boxeri de la CFR-CSŞ Unirea Iaşi, asistaţi la colţul ringului de antrenorul prof. Cătălin Brânzei. Gala s-a desfăşurat în aer liber şi a fost vizionată de peste 1.000 de spectatori, ediţia a XII-a a competiţiei denumită Cupa Silva Lazăr, fiind organizată de fiul locului, Vasile Lazăr. Nume grele din sportul românesc s-au aflat în rândul spectatorilor, printre ele fiind fosta gimnastă Gina Gogean şi antrenorul lotului tricolor de gimastică Nicolae Forminte.
Pe lângă partidele de box, meciuri demonstrative de kick-box şi momentul de gimnastică susţinut de viitoarea campioană, Ana Maria Lazăr, cei prezenţi s-au putea delecta şi cu un mini-spectacol folcloric orchestrat de Taraful din Vârfurile, condus de Dănuţ Iuga, unde îndrăgitul Tinu Verezeşan a avut statut de invitat de onoare.
Revenind la meciurile de box la care au participat şi pugiliştii ceferişti ieşeni să menţionăm că Vasile Craiu a ocupat locul 1 la cat. 54 kg tineret, colegii săi clasându-se pe locul 2, astfel: Vasile Cristescu – la cat. 54 kg seniori, Ioan Gheorghe Dumitrache – la cat. 60 kg juniori, Ionuţ Balaur – la cat. 81 kg seniori şi Edy Adochiei – la cat. 48 kg copii. Printre pugiliştii de mare valoare care au onorat gala de box din comuna Vârfurile a fost şi campionul naţional Petrişor Gănănău, de la Pandurii Tg. Jiu. La finalul competiţiei, antrenorul ieşean prof. Cătălin Brânzei a declarat: “Am boxat într-o arenă excelentă, în aer liber, organizată foarte bine de Vasile Lazăr şi familia sa. Pugiliştii noştri au avut o comportare bună, în faţa unor adversari puternici. Pentru boxul ceferist ieşean nu urmează vacanţa, ci multă muncă în continuare la antrenamentele programate la sala noastră din Gara Socola. În luna septembrie s-ar putea să plecăm la un turneu în Ungaria şi ne vom pregăti intens şi pentru acest eveniment”.
Dan TEODORESCU