A doua victorie pentru ceferistul Benone Marcu

Vineri au fost programate la Arad sferturile de finală ale Campionatelor Naţionale de box pentru seniori.

În cadrul categoriei 48 kg, ieşeanul Benone Marcu, de la clubul CFR-CSŞ Unirea l-a învins la puncte, cu o decizie de 7-4 pe pugilistul Andrei Dragomir, de la CSM Reşiţa. A fost al doilea succes consecutiv al elevului antrenorului ieşean Nicu Brânzei în cadrul competiţiei de la Arad, Benone Marcu promovând astfel în semifinalele turneului şi asigurându-şi încă de pe acum o medalie de bronz. Vineri seară, în penultimul act al competiţiei, Benone Marcu va încrucişa mănuşile cu Romeo Buhuşi (CS Torpedo Zărneşti), în cealaltă semifinală fiind programat meciul dintre Marius Hondaru (Metrorex Bucureşti) şi Ovidiu Berceanu (CSM Reşiţa). “Ne dorim foarte mult calificarea în finala categoriei 48 kg, acolo unde Benone Marcu doreşte să-şi ia revanşa în faţa lui Marius Hondaru, care este şi el favorit în lupta din semifinale. Dacă anul trecut, la Iaşi, Hondaru l-a învins pe Benone Marcu în finală şi a devenit campion, acum, la Arad, dorim să fie invers! Nu uităm însă că disputa din semifinale, contra lui Buhuşi, trebuie tratată mâine cu toată seriozitatea, adversarul lui Marcu fiind un tânăr sportiv plin de talent în lupta din ring”, ne-a declarat în această seară de 30 iulie, direct de la Arad, antrenorul ieşean Nicu Brânzei. Să mai menţionăm că ieri seară, în sferturile de finală ale categoriei 54 kg, Vasile Cristescu (CFR-CSŞ Unirea Iaşi) a fost învins prin abandon în repriza 3 de către Mihai Lazăr, de la CSM Reşiţa.

Dan TEODORESCU