CLUB SPORTIV CFR IAŞI

MENS SANA IN CORPORE SANO

În perioada 12-14 mai 2017, în Germania, la Dettenheim se derulează Cupa Mondială la popice pentru juniori II (Under 14 ani). Sunt prezente la startul competiţiei 10 ţări, printre ele fiind şi România, cu doi sportivi, Benke Zoltan jr şi Budoi Noemi.
Sâmbătă, în probele care s-au disputat, podiumurile de premiere au fost următoarele:
Perechi mixte:
1. Slovenia - 1141 p.d.;
2. Germania - 1133 p.d.;
3. Ungaria - 1130 p.d.
Pe locul 10 (ultimul) s-a clasat România, cu un total de 1038 popice doborâte, cu următoarele rezultate individuale: Budoi Noemi - 515 p.d. şi Benke Zoltan jr - 523 p.d.
Tandem mixt:
1. Serbia - 604 p.d.;
2. Slovenia - 570 p.d.;
3. Ungaria - 569 p.d.
Pe locul 10 (ultimul) s-a clasat România, cu o performanţă de 515 p.d., cuplul nostru fiind alcătuit din Budoi Noemi şi Benke Zoltan jr.
În preliminariile probei individual clasic au evoluat 10 sportivi, primii 8 promovând în finala de duminică. Printre finalişti se află şi românii Budoi Noemi (la fete, de la Siderurgica Hunedoara) şi Benke Zoltan jr (la băieţi, de la Electromureş Tg. Mureş).
Pe 14 mai, de la ora locală 10.00 (11.00 în România) va avea loc finala la individual clasic, iar în prima serie vor evolua şi lansatorii români, Benke Zoltan jr va începe pe pista 4, iar Budoi Noemi pe pista 8.
Se vor întocmi clasamente şi la proba combinată şi pe naţiuni.
Tot la Dettenheim vor avea loc şi Campionatele Mondiale de popice la cadeţi (U 18), în perioada 14-19 mai şi la seniori pe echipe, în intervalul de timp 19-27 mai 2017, la feminin şi masculin.
În lotul de seniori sunt incluşi şi lansatorii Ion Cercel şi Florin Opincă, ambii de la CFR Olimpia ACB Iaşi, însoţiţi de antrenorul federal Remus Antimirescu, care este şi selecţionerul loturilor naţionale masculine, de la juniori II - U 14 şi cadeţi - U 18.
DAN TEODORESCU
*** UPDATE (14 mai 2017, ora 16.18):
Duminică, 14 mai 2017: Două medalii de bronz la Cupa Mondială de popice (U 14) pentru România: BUDOI Noemi - 562 p.d. şi BENKE Zoltan - 546 p.d. s-au clasat pe locul 3 în finala probei individual clasic. La proba combinată: Budoi - locul 7 şi Benke - locul 8. Pe naţiuni, România a terminat competiţia pe locul 7, din 10 ţări participante. Urmează Campionatul Mondial de popice pentru cadeţi (U 18) şi seniori, la masculin şi feminin. Totul la Dettenheim, în Germania, până pe 27 mai 2017.
*** UPDATE (16 mai 2017, ora 21.25): Pe echipe la U 18 - România - locul 8 la feminin şi locul 11 la masculin.