Medalii de aur şi argint pentru tinerii halterofili ceferişti. "Tezaurul" e la Iaşi!

Ediţia cu numărul 21 a Cupei Olimpicom la haltere a avut loc sâmbătă, 26 noiembrie 2016, la Cluj-Napoca şi a fost organizată de Olimpiu Chindriş, vicepreşedintele FR Haltere.
La startul competiţiei au fost prezenţi sportivi şi sportive de la 15 cluburi de profil din ţară, printre ele fiind şi CS CFR Iaşi.
Sub comanda antrenorului Dănuţ Fron, au fost în concurs ieşenii Marius Pagu (cat. 28 kg) şi Ionela Atincăi (cat. 63 kg), ambii urcând pe podium la categoriile lor de greutate şi vârstă.
Mini-halterofilul Marius Pagu s-a clasat pe locul 2 şi a cucerit medalia de argint, după un total olimpic de 62 kg, cu 25 kg la stilul smuls şi 37 kg la stilul aruncat (cu mult peste greutatea sa corporală!).
Tânăra şi talentata Ionela Atincăi s-a clasat pe locul 1 şi a cucerit "aurul" competiţiei, cu un total olimpic de 103 kg, cu 45 kg la smuls şi 58 kg la aruncat.
În finalul concursului de la Cluj-Napoca, antrenorul ieşean Dănuţ Fron ne-a declarat: "Avem sportivi talentaţi la CS CFR Iaşi, iar Ilie Ciotoiu are urmaşi de nădejde. Vă mai informez că ieşeanul Ilie Ciotoiu va participa, pe 5 decembrie 2016, la Campionatul European de haltere pentru tineret - U 23, de la Eliat (Israel), unde va concura pentru CS CFR Iaşi, cu şanse la medalii".
DAN TEODORESCU