Locuri fruntaşe pentru halterofilii de la CS CFR Iaşi la Bistriţa

Secţia de haltere a Clubului Sportiv CFR Iaşi a participat recent, cu trei sportivi, la Campionatele Naţionale de juniori III (9-12 ani) şi cadeţi (13-15 ani) de la Bistriţa, sub conducerea antrenorului Dănuţ Fron.
La categoria 32 kg, ieşeanul Robert Pintilii a obţinut un loc 5 şi două locuri 6 după ce a ridicat 17 kg (la stilul smuls), 22 kg (la stilul aruncat) şi a avut un total de 39 kg.
Ceferista Paula Pintilii a smuls 27 kg, a aruncat 40 kg şi a avut un total de 67 kg, ocupând un loc 5 şi două locuri 6.
În final, la categoria sa de greutate (67 kg), ieşeanca Alina Uglea a fost de trei ori la un pas de podium, cucerind de trei ori locul 4, după  37 kg la smuls, 47 kg la aruncat şi 84 kg la total.
"FELICITĂRI SPORTIVILOR NOŞTRI, CARE AU VÂRSTA CUPRINSĂ ÎNTRE 9 ŞI 13 ANI ŞI PRACTICĂ SPORTUL CELOR PUTERNICI NUMAI DE CÂTEVA LUNI. EI AU ÎNVINS LA BISTRIŢA SPORTIVI DE LA CLUBURI MULT MAI POTENTE FINANCIAR!", ne-a declarat la finalul competiţiei antrenorul Dănuţ Fron.
De remarcat că ieşeanca Bianca Grigoraş, care a făcut primii paşi în haltere la CS CFR Iaşi, sub conducerea lui Dănuţ Fron, dar care a ajuns între timp la clubul de haltere CSŞ Galaţi, a devenit campioană naţională la categoria 53 kg cadeţi!
DAN TEODORESCU