CS CFR Iaşi şi UAAIFR, pe “Meridianele Culturale” de la Casa Cărţii !

Găzduită de galeria TOP ART, de la etajul al doilea al Casei Cărţii din Iaşi, expoziţia “Meridiane Culturale” va fi deschisă publicului în perioada 10-24 martie 2014. Această manifestare, organizată sub egida Primăriei Municipiului Iaşi şi nu numai, vine după expoziţia internaţională “Secvenţe Europene”, care s-a încheiat în urmă cu puţine zile. În cea de-a doua expoziţie a anului găzduită de galeria TOP ART vor expune Costache Fălticeanu (metaloplastie şi pictură), Laura Fălticeanu (pictură şi vitralii) şi Dan Teodorescu (fotografie reportaj), ultimul fiind şi principalul organizator al manifestării, care va avea vernisajul luni, pe 10 martie 2014, la ora 16.00, la galeria TOP ART.
Referitor la această nouă manifestare culturală la care a contribuit din poziţiile de expozant şi organizator, Dan Teodorescu a declarat următoarele: ”După Secvenţe Europene, pentru mine vine acum Meridiane Culturale, unde expun fotografie-reportaj alături de familia Costache şi Laura Fălticeanu, tată şi fiică. Şi cum toţi expozanţii sunt şi constructori şi cum majoritatea constructorilor sunt şi ... artişti, iată-ne şi pe noi trei împreună în minunata lume a artelor vizuale ! Eu expun fotografie tip reportaj, din cadrul vizitelor mele prin Europa cu ocazia unor competiţii sportive la nivel internaţional la care am fost prezent, dar fotografiile mele sunt şi din România, ţară soră cu celelalte ţări europene, o ţară frumoasă şi bogată, după părerea mea şi nu numai. Mulţumesc în numele meu şi al colegilor expozanţi tuturor partenerilor care au făcut posibilă realizarea acestei expoziţii: Primăriei Municipiului Iaşi, Asociaţiei Artiştilor Plastici din Iaşi, Uniunii Asociaţiilor Artistice şi Intelectuale a Feroviarilor din România (for afiliat Asociaţiei Internaţionale de profil, cu sediul central la Paris), CS CFR Iaşi, firmei PIM Iaşi, publicaţiei Sport Fan Club, CDS Nikons Iaşi, epigramiştilor din cadrul Asociaţiei literare “Păstorel” în frunte cu Mihai Batog-Bujeniţă şi Vasile Larco, arhitectului, artistului şi prietenului din Israel, Edy Mattes, doamnei Lăcrămioara Ioniţă (preşedinta Asociaţiei “Trăieşte cu Inima”) şi elevilor-artişti mereu alături de noi, actorului şi regizorului Emil Gnatenco, renumitului actor ieşean Petru Ciubotaru, care şi-a aniversat în acest an 50 de ani de teatru, preşedintelui A.A.P. Iaşi, Gheorghe Bălăceanu, care va realiza şi prezentarea expoziţiei. Tuturor, NOTRE RESPECT !”.
De menţionat că, în timpul vernisajului, sub coordonarea lui Dan Teodorescu, va avea loc şi un spectacol artistic de 60 minute de muzică, poezie, epigrame şi dans sportiv, cu invitaţi de marcă din sfera artistică locală. Mass-media ieşeană este invitată la această nouă manifestare culturală şi la vernisajul de la începutul săptămânii viitoare. Pe durata vernisajului din 10 martie 2014, publicaţia SPORT FAN CLUB va oferi DIPLOME DE EXCELENŢĂ participanţilor şi partenerilor acestei expoziţii, la acest superb început de primăvară pe meleaguri moldave.