Rezultate promiţătoare pentru tinerii halterofili de la CS CFR Iaşi

La Bistriţa au continuat întrecerile Campionatelor Naţionala de haltere pentru seniori şi senioare. În întrecerea feminină, secţia de haltere de la CS CFR Iaşi, sub conducerea antrenorului Dănuţ Fron a participat cu două sportive în concurs, ele fiind Bianca Grigoraş – 13 ani, la categoria 53 kg şi Mădălina Ţibichi (FOTO) – 14 ani, la categoria 58 kg.
Chiar dacă sunt la nivelul cadetelor, cele două sportive au concurat la senioare, unde au obţinut rezultate promiţătoare.
Astfel, la categoria 53 kg, Bianca Grigoraş, care a fost selecţionată recent şi la Centrul Naţional Olimpic de la Galaţi, a smuls 40 Kg (locul 7), a aruncat 50 kg (locul 8), iar pe total, cu 90 kg, s-a clasat pe locul 7, din 13 sportive participante.
La categoria 58 kg, ieşeanca Mădălina Ţibichi a fost la un pas de podium şi s-a clasat în final pe locul 4 în toate probele de concurs, cu 49 kg la smuls, 60 kg la aruncat (unde a ratat de puţin la 64 kg) şi 109 kg la total. La categoria ei de greutate au fost 16 concurente, iar 3 sportive au în palmares medalii europene şi mondiale. Doar 5 kg au despărţit-o de Mădălina Ţibichi de medalia de bronz, reuşită de Maria Grigoriu (Rapid Bucureşti), care a reuşit un total de 114 kg.
De menţionat că ieri, la categoria 56 kg, Ilie Ciotoiu a concurat în Finala B unde a obţinut locul 1 cu o performanţă la total de 190 kg (85 + 105). Ilie a avut a doua performanţă din cei 26 concurenţi prezenţi la start (10 în Finala A şi alţi 16 în Finala B), dar s-au acordat medalii doar la Finala A. Abandonând pentru câteva luni sportul halterelor, dar revenind acum în forţă, Ilie Ciotoiu (18 ani) nu a mai fost prezent şi la faza preliminară din cadrul C.N. de haltere şi din acest motiv a fost repartizat acum, la Bistriţa, doar la Finala B.
A fost pentru noi ultimul concurs la nivel naţional, unde am fost din nou aproape de medalii. Avem totuşi sportivi tineri şi de mare perspectivă, care pot progresa. Sunt sigur că elevii mei vor cuceri pe viitor medalii la nivel naţional, iar Ilie Ciotoiu ar putea urca chiar şi pe podiumul european. Mulţumim clubului sportiv CFR Iaşi pentru susţinerea secţiei de haltere şi pentru că sprijină acest minunat sport. Este loc şi de mai bine, pentru noi toţi, inclusiv pentru sportivi şi antrenor !”, ne-a declarat în urmă cu câteva minute antrenorul ieşean de haltere Dănuţ Fron.
DAN TEODORESCU