Cupa Nicu Vlad-CFR Iaşi la haltere, un real spectacol sportiv în premieră la Sala Polivalentă

Timp de 4 ore, Sala Polivalentă ieşeană a găzduit joi, 29 august 2013, prima ediţie a concursului de haltere denumit Cupa Nicu Vlad-CFR Iaşi. Născut în comuna Piscu, din judeţul Galaţi, binecunoscutul Nicu Vlad, fostul campion naţional, european, mondial şi olimpic al României, în prezent preşedintele FR Haltere, vicepreşedintele COSR, membru în Comitetul Executiv al Federaţiei Europene şi membru în Comisia Tehnică a Federaţiei Internaţionale de Haltere a avut reprezentanţi de suflet la competiţia ieşeană. Astfel, la acest capitol putem menţiona că printre competitorii concursului organizat de CS CFR Iaşi, în parteneriat cu DJST Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi, s-au aflat şi tinerii halterofili din localitatea gălăţeană Piscu, sub conducerea antrenorului Alexandru Dumitrescu, cel care l-a selectat pentru sportul halterelor, în urmă cu mai mulţi ani, chiar pe Nicu Vlad ! Mai putem remarca faptul că însuşi primarul comunei Piscu, Ştefan Vlad (fratele lui Nicu Vlad) a trimis un salut colegial gazdelor ieşene, urându-le mult succes în organizarea primei ediţii a ineditei competiţii menţionate.
Concursul găzduit de Sala Polivalentă ieşeană a adunat la start 16 tineri halterofili de la CS CFR Iaşi (antrenor: Dănuţ Fron), Asociaţia Sportivă Şcolară Cutezătorii Frumuşiţa (antrenor: Gheorghiţă Burgoci) şi Asociaţia Sportivă Piscul Siretul (antrenor: Alexandru Dumitrescu), ultimele două menţionate fiind din judeţul Galaţi. Arbitrii competiţiei au fost Liliana Niculiţă (Galaţi) şi Alexandru Tănăsache (Iaşi), festivităţile de deschidere şi premiere fiind coordonate de Dan Teodorescu, director sportiv şi ofiţer de presă la CS CFR Iaşi.
Avându-se în vedere tinereţea participanţilor, cu vârste cuprinse între 10 ani şi 18 ani şi dorindu-se ca prima ediţie a Cupei Nicu Vlad-CFR Iaşi să fie o amintire frumoasă pentru toţi concurenţii, obiectivul principal fiind promovarea halterelor în zona Moldovei, organizatorii au hotărât ca toţi sportivii să fie clasaţi pe locul 1 la finalul concursului, primind medalii de aur şi diplome din partea CS CFR Iaşi şi diplome de excelenţă din partea DJST Iaşi (director: lector univ. dr. Ciprian Paraschiv).
Concursul a respectat regulile internaţionale în sportul halterelor, la stilul smuls şi aruncat şi apoi făcându-se adunarea performanţelor la total. Au excelat în concurs ieşenii Ilie Ciotoiu (18 ani), Mădălina Ţibichi (14 ani, componentă a lotului naţional de junioare al României), Bianca Grigoraş (13 ani) şi Alexandra Nechitoaie (13 ani), respectiv gălăţenii Marian Munteanu (14 ani), Silviu Gabriel Olaru (16 ani), Mariana Tăbăcaru (13 ani) şi Adelin Lefter (10 ani).
Rezultatele finale au fost următoarele:
1. CS CFR Iaşi:
- Ilie Ciotoiu – 60 kg la smuls + 90 kg la aruncat = 150 kg la total (cu menţiunea că la smuls a mai avut o încercare reuşită la 70 kg, din a patra încercare, în afară de concurs);
-  Mădălina Ţibichi – 40 + 52 = 92 kg;
- Bianca Grigoraş – 35 + 40 = 75 kg;
- Alexandra Nechitoaie – 27 + 35 = 62 kg;
- Adrian Agafiţei (debutant) – 20 + 20 = 40 kg.
2. AS Piscul Siretul (jud. Galaţi):
- Marian Munteanu – 65 + 85 = 150 kg;
- Silviu Gabriel Olaru – 55 + 75 = 130 kg;
- Mariana Tăbăcaru – 41 + 45 = 86 kg;
- Miruna Coman – 24 + 34 = 58 kg;
- Cătălin Năstase – 21 + 28 = 49 kg;
- Petrişor Daniel Dumitrache – 20 + 27 = 47 kg;
- Andrei Florin Pleşcan – 22 + 20 = 42 kg.
3. ASŞ Cutezătorii Frumuşiţa (jud. Galaţi):
- Adelin Lefter – 30 + 40 = 70 kg;
- Cătălin Crăciun – 25 + 35 = 60 kg;
- Iulian Agache – 25 + 35 = 60 kg; 
- Sebastian Hîncu – 18 + 25 = 43 kg.
Vă mai informăm că unii dintre sportivii din judeţul de la Dunăre prezenţi la Iaşi concurează în Campionatele Naţionale ale României pentru renumitele cluburi de haltere din municipiile Oneşti şi Galaţi.

* O emoţionantă festivitate de premiere la arena ieşeană

Festivitatea de premiere, coordonată de Dan Teodorescu, a fost oficiată de Cristian Constantin Veriveş (din partea Primăriei Municipiului Iaşi), Lucian Mihalache (director economic la CS CFR Iaşi) şi arbitra Liliana Niculiţă (din Galaţi, din partea Federaţiei Române de Haltere).
În afara sportivilor menţionaţi anterior, au mai primit diplome de excelenţă arbitrii Liliana Niculiţă şi Alexandru Tănăsache, antrenorii Dănuţ Fron, Gheorghiţă Burgoci şi Alexandru Dumitrescu, Mircea Ursu (DJST Iaşi), Cristian Constantin Veriveş (Primăria Municipiului Iaşi), oficialii din delegaţia gălăţeană Violeta Năstase, Paula Coman, Petruş Coman, Mihăiţă Popa.
După concursul propriu-zis, „repriza a treia” a avut loc la Restaurantul Clubului Sportiv CFR Iaşi, după care oaspeţii din judeţul Galaţi au vizitat şi baza sportivă CFR Iaşi, având numai cuvinte de laudă la adresa gazdelor ceferiste ieşene şi a performanţelor obţinute de sportivii de la „Gara Mare” în cadrul secţiilor de tenis, culturism, popice, box, haltere şi sportul pentru toţi.
DAN TEODORESCU