Prima medalie pentru tinerii halterofili de la CS CFR Iaşi

* La Campionatele Naţionale de haltere pentru juniorii II, de la Botoşani, ceferistul ieşean Ilie Ciotoiu (în FOTO, al doilea din stânga) a cucerit medalia de bronz la stilul aruncat, în cadrul categoriei 50 kg

La Botoşani, în Sala Sporturilor „Elisabeta Lipă” au continuat astăzi, 19 iulie, întrecerile din cadrul finalelor Campionatelor Naţionale de haltere pentru juniori II (cadeţi). Deşi practică halterele de numai 3 luni şi jumătate sub conducerea antrenorului emerit Dănuţ Fron, tânărul ceferist ieşean Ilie Ciotoiu (15 ani, care a terminat clasa a VIII-a la Grupul Şcolar Virgil Madgearu şi va continua clasa a IX-a la Grupul Şcolar Nicolina) a cucerit o binemeritată medalie de bronz la stilul aruncat, cu o performanţă de 77 kg. Cu 60 kg la smuls, Ciotoiu s-a clasat pe locul 5, iar la total, cu o performanţă de 137 kg, el s-a clasat pe un onorant loc 6, din 20 concurenţi. În direct de la Botoşani, antrenorul grupării ceferiste ieşene, Dănuţ Fron, ne-a declarat în această seară următoarele: „Facem haltere de numai câteva luni la clubul CFR Iaşi, căruia îi mulţumesc că m-a primit cu braţele deschise şi eu acolo vreau să fac performanţă. Medalia de bronz obţinută la Botoşani de Ilie Ciotoiu este un succes binemeritat şi promiţător pentru sportivul nostru, iar eu am anticipat acest succes încă de câteva zile. Ilie este un sportiv silitor, muncitor, nu a lipsit niciodată de la antrenamente şi are un mare viitor în halterele din ţara noastră. Deşi cântăreşte doar 49 kg, el a concurat la categoria 50 kg şi a reuşit şi un salt de 18 kg faţă de turneul de calificare, din urmă cu o lună de zile. Este un talent deosebit, iar eu sunt foarte mulţumit de prestaţia lui la finalele de la Botoşani”.
Să mai menţionăm că tânăra secţie de haltere de la CS CFR Iaşi a mai avut un reprezentant la finalele de la Botoşani, acolo unde Mădălina Ţibichi (doar 13 ani, categoria 53 kg) s-a clasat pe un promoţător loc 9, din 22 participante, cu o performanţă totală de 70 kg (30 kg la smuls şi 40 kg la aruncat).
Până la finele sezonului competiţional în halterele naţionale, CS CFR Iaşi va mai avea reprezentanţi la finalele de la juniori I (septembrie, la Bistriţa, va concura ceferista Teodora Dănilă), tineret (octombrie, la Oneşti, acolo unde s-au calificat Teodora Dănilă şi Mădălina Ţibichi), seniori (noiembrie, la Arad, unde va participa Teodora Dănilă). După cum ne-a mai declarat antrenorul Dănuţ Fron, clubul CFR Iaşi va programa o nouă selecţie la tânăra secţie de haltere începând cu data de 15 septembrie 2012, la sala de antrenament din zona staţiei CFR Iaşi.
DAN TEODORESCU