Clubul Sportiv CFR Iaşi

"Eseuri cu balonul oval", o nouă carte editată de jurnalistul Dan Teodorescu

Lansarea cărţii "Eseuri cu balonul oval", cu 608 pagini scrise pe portativul sportului numit rugby şi culturii ieşene, va avea loc în ziua de vineri, 20 aprilie 2018, de la ora 17.00, la Salonul Moldova din incinta Hotelului Moldova Iaşi, de lângă Palatul Culturii, în cadrul unui spectacol artistic extrem de atractiv. Această carte este cea cu nr. 11 din ultimii doi ani şi jumătate editată de jurnalistul ieşean Dan Teodorescu (director sportiv şi ofiţer de presă la CS CFR Iaşi) şi al 13-lea volum de autor, deoarece două cărţi au avut câte două volume fiecare.
În cartea menţionată sunt inserate, în prefaţa, postfaţa şi pe coperta a patra editoriale de suflet semnate de scriitorul Mihai Batog-Bujeniţă, de jurnalistul bucureştean Marian-Valentin Burlacu şi de foştii rugbyşti Clement Nemesniciuc, Corneliu Anton şi Ciprian Ursu. Plus un autograf personalizat oferit autorului de maestrul Cristian Ţopescu.
"Ca jurnalist de sport şi cultură am căutat în permanenţă să îmbin în articolele mele cele două laturi. În jocul de rugby am găsit ceea ce căutam, deoarece sportul cu balonul oval face parte din cultura unei naţii, iar în toate confruntările de pe terenul disputei, la finalul partidei, învingătorii îi aplaudă pe învinşi şi invers, indiferent de diferenţa de scor de pe tabela de marcaj!
Pe stadionul "Emil Alexandrescu" şi pe terenul "Agronomia" din Dealul Copoului, pe fostul "Constructorul-Nena" din Alexandru cel Bun, pe "TEPRO" din cartierul Tătăraşi sau pe "Tineretului" din Dealul Abatorului, alături de prietenii mei de-o viaţă de la Politehnica Agronomia Unirea Iaşi şi din naţionala României de rugby, am putut viziona partide extrem de spectaculoase în acest sport al "golanilor", practicat însă de "gentlemani". În cartea "Eseuri cu balonul oval" mi-am permis să derulez câteva "secvenţe" din partidele vizionate la Iaşi şi nu numai, fiind convins de la început că se puteau spune mult mai multe lucruri despre sportul cu balonul oval din Carpaţi, acolo unde sportivii ieşeni şi din zona Moldovei s-au remarcat de fiecare dată, atât pe plan local, naţional, cât şi internaţional.
În final, doresc să mulţumesc soţiei Mariana, fiului Daniel şi nurorii Crina pentru susţinere şi devotament, nepoţilor Silviu şi Gabriel pentru duioasa copilărie cu care îl înconjoară pe "Bunicu'" şi îi dă aripile dorite! De multe ori chiar şi sfaturi extrem de utile!
", ne-a declarat jurnalistul ieşean Dan Teodorescu, care îşi va lansa cartea la o zi după aniversarea zilei de naştere, tot pe "19 aprilie" fiind născută şi tânăra interpretă de muzică populară Karla Ursu (la o diferenţă de ani, bineînţeles), invitată la spectacolul artistic de la lansarea cărţii! (REDACŢIA)

 

Ieşeanul Bogdan-Ionuţ Apostol, pe meridianele tenisului mondial

Ajuns la vârsta de 22 ani, tenismenul ieşean Bogdan-Ionuţ Apostol are o evoluţie promiţătoare la acest început de an, în turneele ITF la care a participat, în Marea Britanie (la Loughborough şi Shrewsbury), Turcia (în Antalya - 2 turnee), Italia (la Santa Margherita Di Poula - 4 turnee), cu premii de la 15.000 dolari la 25.000 dolari. Aflat acum pe locul 863 ATP, după ce la finalele anului 2016 era pe locul 2081 ATP, deci în decurs de numai 15 luni, sportivul ieşean a avut un salt impresionant, de 1218 locuri în clasamentul mondial ATP, Bogdan-Ionuţ Apostol a avut în acest an un sfert de finală la turneul de la Santa Margherita Di Poula (F 5 - venind atunci din calificări, după 4 victorii consecutive şi un tur liber) - în proba de simplu. La dublu masculin, ieşeanul Apostol a ajuns până în sferturile de finală la turneul de la Loughborough (F 2), alături de spaniolul Marcos Torralbo-Albos şi chiar în semifinale la turneul de la Santa Margherita Di Poula (F 3), alături de românul Luca George Tatomir.
Pentru ieşeanul Bogdan-Ionuţ Apostol, care bate şi la uşa echipei României de "Cupa Davis", turneele din circuitul mondial ITF continuă şi să sperăm că rezultatele foarte bune vor fi, pe viitor, un lucru obişnuit pentru sportivul care a învăţat tenisul de performanţă la arenele CFR Iaşi, în anii din urmă, alături de antrenorul Vergil Aghion.

* Răzvan Aghion a evoluat în Serbia, pe arenele de tenis de la Novi Sad

Dacă trecem acum la turneele din circuitul "Tennis Europe" de la categoria de vârstă 16 ani, să menţionăm că tânăra speranţă a Clubului Sportiv CFR Iaşi, Răzvan Aghion (doar 14 ani şi 3 luni), a evoluat recent la turneul juvenil de la Novi Sad (Serbia), acolo unde a ajuns pe tabloul principal de simplu şi unde, în turul inaugural, a pierdut cu 6-7 (6), 1-6 în faţa favoritului nr. 4, Dimitrije Zubac (Serbia, în vârstă de 15 ani şi 8 luni), într-un joc în care sportivul ieşean, însoţit la concurs de antrenorul şi bunicul său Vergil Aghion, a dat o replică extrem de dârză componentului lotului naţional al Serbiei. Din păcate, în proba de dublu, perechea Răzvan Aghion - Alexandru Ioan Stupar (ultimul de la CSM Sibiu, în vârstă de 15 ani şi 3 luni) a pierdut prin "WO" în urma retragerii din concurs în faţa cuplului sârb Veljko Krstic - Vanja Vojinovic, deoarece Stupar a făcut o entorsă la picior şi nu a mai putut juca!
DAN TEODORESCU

 

Popicarul veteran Sorin Cotlarciuc lansează două cărţi pe pistele de la Muzeul Unirii

Societatea pentru cultură şi literatură română în Bucovina, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România - ambele din Filiala Iaşi au organizat sâmbătă, 31 martie 2018, la Muzeul Unirii de pe strada Alexandru Lăpuşneanu nr. 14 din "dulcele târg" o dublă lansare de carte, cele două volume puse în dezbatere publică - "Tropa, tropa... Europa" şi "Incognito" - aparţinând scriitorului dr. Sorin Cotlarciuc.
Cu un public numeros, evenimentul cultural dinaintea Floriilor şi a Paştelui Romano-Catolic a reliefat talentul medicului stomatolog Sorin Cotlarciuc, cel care, în afară de profesia de bază este şi scriitor, cu multe cărţi editate până acum, dar şi sportiv, el practicând şi la vârsta de 67 ani fotbalul şi popicele, ultimul sport chiar de performanţă, la nivel naţional şi internaţional, în cadrul echipei de veterani CFR Olimpia ACB Iaşi.
În prezidiul manifestării denumite "Amiază culturală bucovineană" (ediţia a 80-a), au fost prezenţi scriitorii Valeriu Stancu, Vasile Diacon şi... impricinatul Sorin Cotlarciuc, primul menţionat spunându-ne următoarele: "Nu e vorba de două volumaşe cum au spus unii, e vorba de două volume serioase. Dacă Sorin mai scoate vreo două volume de acest gen, eu sigur voi deveni bucovinean! Nu toţi ne-am tratat dinţii la cabinetul stomatologic al lui Sorin, dar toţi i-am citit cărţile. Pe parcurs, aripile sale au căpătat forţă, şi-au luat zborul. Volumul este de fapt un jurnal de călătorie, iar în el îşi exprimă trăirile, sunt proze care mizează pe invenţia epică, iar Sorin îşi permite chiar să facă apel la fantastic. Avem proze suculente, care ne amintesc de volumul , de Mircea Eliade. De multe ori Sorin Cotlarciuc pactizează cu cei oropsiţi, de multe ori prezintă soluţii utopice, de scriitor, dar soluţii! În ambele cărţi el sondează abisul sufletului uman. Toate prozele sunt incursiuni în fiinţa umană, Sorin este un psiholog foarte fin. El şi-a găsit făgaşul şi nu are complexe în faţa reperelor. Sorin Cotlarciuc îşi are drumul său şi păşeşte pe el cu talent şi hotărâre!".
Au mai vorbit despre opera lui Sorin Cotlarciuc şi despre autorul celor două volume prezentate, scriitorii şi publiciştii Vasile Diacon, Constantin Mănuţă, Liviu Apetroaie, Horia Zilieru (care ne-a reamintit şi faptul că sâmbătă, pe 31 martie, marele poet Nichita Stănescu ar fi împlinit 85 ani), Emilian Marcu, Valentin Talpalaru, Dan Teodorescu, Ioan Mugurel Sasu, Victor Iosif, Doru Bambu, Niculai Şorea, Chiţac.
L-au "bombardat" cu epigrame prieteneşti pe autorul celor două volume scriitorii Mihai Caba, Vasile Larco şi Vasile Vajoga, iar Emil Gnatenco a prezentat un reuşit recital actoricesc.
În continuare, cu multă emoţie în glas, dr. Sorin Cotlarciuc a menţionat: "Mulţumesc tuturor pentru faptul că aţi venit la această manifestare culturală, mulţumesc lui Valeriu Stancu şi soţiei sale pentru ajutorul dat în editarea celor două volume. Mă aflu acum la a 15-a bornă publicistică, poate mă înscriu şi la maraton!".
Vă mai informăm că în volumul de călătorii "Tropa, tropa... Europa", dr. Sorin Cotlarciuc ne povesteşte şi aventurile sale din călătoriile sportive cu echipa de popice CFR Olimpia ACB Iaşi, care a evoluat cu mult succes în cupele europene şi chiar în Liga Campionilor, în meciurile internaţionale din Ungaria, Austria, Croaţia, Serbia, Franţa etc.
În finalul evenimentului cultural de la Muzeul Unirii din Iaşi, Sorin Cotlarciuc a recitat în faţa publicului sonetul "România centenară" şi a oferit celor prezenţi o sesiune de autografe, cele două volume prezentate fiind editate la "CronEdit" din Iaşi, în anul 2018.
DAN TEODORESCU

 

La popice: Un "5-3" la Iaşi şi "invers" la Petrila!

Runda cu numărul 10 din Campionatul Naţional de popice pentru seniori a programat sâmbătă, 31 martie 2018, două partide spectaculoase, extrem de echilibrate, dar care nu au putut schimba ordinea în clasamentul de final al sezonului regulat. În marea confruntarea de la arena CFR Iaşi, sub arbitrajul localnicului Florin Ciolan, CFR Olimpia ACB Iaşi a învins campioana en-titre CFR Cluj cu scorul de 5-3 la puncte de echipă (3309 p.d. - 3222 p.d.; 13-11 la puncte de set / manşe câştigate). De remarcat revenirea în formaţia moldavă, după o absenţă de mai mulţi ani, a "britanicului" Mihai Gabriel Benghiac, dar şi absenţa titularului Gyula Veres, reţinut cu probleme de serviciu în localitatea sa de baştină, din judeţul Covasna, dar şi de faptul că duminică este Sf. Paşte romano-catolic.
Au evoluat formaţiile:
- CFR Olimpia ACB Iaşi (antrenor: Remus Antimirescu): Florin Opincă - 522 p.d. (2 manşe, 1 punct de echipă), Ion Cercel - 586 p.d. (4; 1), Costică Ciurdea - 574 p.d. (2; 0), Iulian Gabriel Cucu - 535 p.d. (2; 1), Mihai Gabriel Benghiac - 550 p.d. (2; 0), Vlad Nacu - 542 p.d. (1; 0). Rezerve; Remus Antimirescu şi Ştefan Ouatu.
- CFR Cluj (antrenor: Grigore Blaga): Sebastian Beşe - 521 p.d. (2; 0), Ciprian Cubiţchi - 474 p.d. (0; 0), Petruţ Mihălcioiu - 590 p.d. (2; 1), Mănel Manea - 530 p.d. (2; 0), Bogdan Dudaş - 560 p.d. (2; 1), Vlad Sabău - 547 p.d. (3; 1). Rezerve: Cornel Popa şi George Mihăşan.
La finalul meciului de la arena de popice CFR Iaşi, antrenorul gazdelor, Remus Antimirescu, ne-a declarat: "A fost pentru noi o victorie de moral, pentru că am învins campioana en-titre. Dar, până la urmă, tot la turneul final se va stabili noua campioană, acolo unde noi ne vom bate pentru un loc cât mai sus. Oricum, o victorie rămâne o victorie şi de aceea mă bucură faptul că astăzi am reuşit să învingem o echipă puternică, pe cea din Cluj, cea care, după câte am văzut, este susţinută şi de oficialităţile locale ardelene, numai pe noi Primăria ieşeană ne-a uitat cu finanţarea de mai multă vreme, chiar dacă în decursul anilor am ajuns şi în sferturile de finală ale Ligii Campionilor şi ne-am calificat în fiecare sezon în cupele europene de popice! Mă bucură, totodată, revenirea la echipă a lui Mihai Gabriel Benghiac, cel care, după numai câteva antrenamente, a reuşit astăzi un rezultat bun".
Să mai menţionăm că, echipă ieşeană de popice, mai jos de locul 2 în campionatul intern nu a coborât de mulţi ani, inclusiv la juniori şi tineret sunt medalii cucerite la nivel naţional. Ieşenii au la activ şi cîteva titluri importante de campioni naţionali, atât la echipele de seniori şi tineret, dar şi în întrecerile individuale.
Din păcate, performanţele la nivel naţional şi internaţional al echipei de popice CFR Olimpia ACB Iaşi nu interesează pe multă lume şi este păcat să constatăm an de an aceste fapte care nu fac cinste nimănui!
Într-un alt joc al rundei, am consemnat: Inter Petrila - Electromureş Tg. Mureş 3-5 la puncte de echipă (3085 p.d. - 3091 p.d.). S-au remarcat lansatorii Mihai Balaban - 541 p.d. (la gazde), respectiv Boer Laszlo - 549 p.d. (la oaspeţi). Meciul de la Petrila, acolo unde mureşenii s-au impus doar la şase "beţe" diferenţă, a fost arbitrat de braşoveanul Nicolae Neculăescu.
A stat în această rundă KSE Tg. Secuiesc.
Clasamentul final al sezonului regulat arată astfel:
1. CFR Cluj                            8    7    0    1    49-15   14
2. CFR Olimpia ACB Iaşi       8    6    1    1    48-16   13
3. Electromureş Tg. Mureş    8    4    1    3    33-31   9
4. Inter Petrila                      8    2    0    6    21-43   4
5. KSE Tg. Secuiesc               8    0    0    8     9-55    0
În perioada 27-29 aprilie 2018, la Hunedoara vor avea loc turneele finale ale Campionatelor Naţionale de popice la seniori şi senioare. Primele patru echipe de la seniori, la finalul sezonului regulat, vor evolua la "FINAL FOUR", acolo unde s-au calificat formaţiile din Cluj, Iaşi, Târgu Mureş şi Petrila.

* Electro Romgaz Tg. Mureş s-a calificat în finala Ligii Campionilor la popice

Tot sâmbătă, 31 martie 2018, la Bamberg (Germania), în semifinalele Ligii Campionilor la popice, în competiţia feminină, am consemnat: SKC Victoria 1947 Bamberg (Germania) - Kegljaski Klub Celje (Slovenia) 6-2 la puncte de echipă (15 - 9 la puncte de set / manşe câştigate; 3614 p.d. - 3387 p.d.) şi KK Slovan Rosice (Cehia) - Electromureş Romgaz Târgu Mureş (România) 1 - 7 (8 - 16 la manşe; 3294 p.d. - 3412 p.d.).
Pentru formaţia din Tg. Mureş, antrenată de Orosz Istvan şi Seres Jozsef şi "supervizată" de vicepreşedinta clubului mureşean, Antal Matilda, au punctat: Duka Tilda - 589 p.d. (4 manşe, 1 punct de echipă), Iulia Adela Ban - 568 p.d. (2; 1), Alina Suciu-Hanc - 571 p.d. (2; 1), Mehesz Anita (din Ungaria) - 553 p.d. (4; 1), Doina Baciu - 571 p.d. (2; 1), Gyeresi Anna - 560 p.d. (2; 0).
Echipele din Slovenia şi Cehia vor juca duminică, de la ora 9:00, pentru locurile 3-4 şi tot duminică, în marea finală (locurile 1-2), care va debuta la ora 11:30, se vor întâlni echipele din Bamberg (cu românca Ioana Văidăhăzan-Antal printre titulare, care sâmbătă a reuşit, în semifinale, 583 p.d., dar nu a câştigat nici o manşă în faţa adversarei Rada Savic - 613 p.d.) şi Târgu Mureş. Hai România!!!

* Echipa din Zerbst, aproape de marea finală din turneul masculin

Sâmbătă, în prima semifinală la masculin, din Liga Campionilor la popice, după primul schimb de trei lansatori (arena din Bamberg are 6 piste), nemţii de la KV Rot Weiss Zerbst 1999 conduc cu 5-0 la puncte de echipă (1911 p.d. - 1768 p.d.; 10-2 la puncte de set / manşe câştigate) pe ungurii de la Alabardos - Szegedi TE. A doua semifinală programează meciul KC Schwabsberg (Germania) - SK Zeleziarne Podbrezova (Slovacia). Finalele pentru podium sunt programate duminică, începând cu ora 14:15.
DAN TEODORESCU